DESPRE SEX, OF COURSE

Printr-o nemaivăzută întorsătură de condei axiologic, tipic epocii contemporane, s-a ajuns la strania situație în care dacă nu îți place sexualitatea vulgară, plesnită ca o fecală pe un câmp cu albăstrele, înseamnă cu nu mai ești în pas cu moda. Fenomenul acesta evolutiv, se întâmplă să fie și mai încurajat în cazul pieselor de teatru “cu un dram de minte”. Dar haide mai bine să ofer cititorului un “conținut explicit” de exemple: “And Björk, of course”, regizat de Radu Afrim, este un spectacol foarte bine închegat: opt personaje cu probleme psihice autoinduse se tratează în grup ca la un club al nevroticilor anonimi. Subiectul este cât se poate de modern, deoarece vorbește despre depășirea limitelor și anihilarea responsabilității, satirizând metodele terapeutice de grup favorizate de personaje invizibile cu interese misterioase. Ba chiar, la un moment dat, pentru cunoscători, se desfășoară o ironie directă la adresa unui alt spectacol ce tratează aceleși tip de probleme, și anume scanadaloasa “Purificare” a lui Andrei Șerban, montată la Cluj cu ceva vreme în urmă. În fine, momentele realizate de Radu Afrim se leagă între ele cursiv, sunt în mare parte plăcute, stârnesc uneori râsul, transmit multe idei și puțină emoție, făcându-ne cu toate astea să fim din ce în ce mai interesați să asistăm la deznodământ. Scenografia cu elemente de avangardă se îmbină cu luminile contrastante care încearcă să surpindă spectatorul în toate spațiile sale intime, deoarece acesta nu are unde să se ascundă, și e tentat să urce și el pe scenă, ca într-un reality-show veritabil.
Orientarea în spațiu a actorilor este absolut remarcabilă, iar dinamica ce le caracterizează mișcările se păstrează de-a lungul întregii reprezentații. Dar treptat, pentru o mai bună vindecare a inexistentelor boli, acest peisaj terapeutic se pare că trebuie invadat cu și mai multe elemente de psihanaliză. Pedofilia lui Ingolf, bisexualitatea DJ-ului Astin, adulterismul Astei, tendințele sinucigașe ale lui Hans, depresia de tip emo a Martei, fascinația pentru scabros a lui Traian și depravarea Stefaniei nu sunt suficiente. O sexoterapie în grup este cireașa de pe tort: alte câteva perechi de fese și de sâni trebuie să se mai dezvăluie, ca și cum dacă pe afiș scrie că e interzis persoanelor sub 16 ani, atunci am avea dezlegare la pește. Iar dacă cineva îndrăznește să fie cuprins de starea de silă într-o asemenea situație înseamnă că e învechit, uzat... sau mai rău decât orice... pudic! Ce pot să spun? Voaiorism Prefer genul de oameni pudic care face acasă orgii pe bune, iar actorii domnului Afrim libertinii și excentricii care mimează orgasme pe scenă. Pentru că după toate aparențele, termenul de sugestie a fost complet dat uitării. Să nu uităm însă că până una-alta, tot Freud a fost acela care a spus că artiștii de obicei dau viață propriilor obsesii, iar creația lor nu face altceva decât să le elaboreze niște dorințe inconștiente.

And Björk, of course, deThorvaldur Thorsteinsson, în românește de Carmen Vioreanu, Clara Flores, Ioan Coman, Ada Simionică, Tudor Smoleanu, Florentina Țilea, Cristian Popa, Nicoleta Lefter, Alin Țeglaș, design sonor – Alin Țeglaș, scenografia Alia Herescu, un spectacol de Radu Afrim, Teatrul Toma Caragiu din Ploiesti