Caligula - un eseu asupra vieții

Orgoliul omenesc este cel care condamnă, vreme cu vreme, cuvinte ca viața, iubirea, libertatea, moartea, fericirea, la un dute-vino între preaplinul egoist și golul lipsit de sens și adevăr. Victor Ioan Frunză ne propune în spectacolul “Caligula” o recuperare a sensurilor acestora, exersându-și reflexivitatea teatrală asupra minunatului text al lui Albert Camus.
Obișnuiți ca, în spectacolele lui Frunză, imaginea să fie cu precădere cea care confiscă și seduce, în acest caz, cuvântul rostit de actor este cheia, el este ordonatorul și normatorul. Vizualul nu ne rămâne însă cu nimic dator; imaginea panourilor-oglindă în care se remarcă indistinct un public deformat, marchează reușit capetele spectacolului și demonstrația unei existențe la limită.
Dezlănțuirea nebuniei este precedată de acalmie – un moment coregrafic foarte intens, bine construit, un comentariu poetic al iubirii vinovate între frate și soră: Caligula și Drucila. Moartea acesteia pare a îi declanșa împăratului Romei aberația existenței. Explicația “scuzabilă” a neaflării fericirii omenești, dezlănțuie mașina infernală a răului. Otrăvit de viață, Caligula se dezice de oameni, redefinindu-și un cod propriu al cruzimii și al supraviețuirii; iar ceilalți indivizi îl acceptă din slăbiciune sau se lasă fascinați de veșnica seducție a răului.
Victor Ioan Frunză s-a dovedit a fi un bun tălmăcitor scenic al textului (unul extrem de bogat în splendide interogări filosofice). Absurd nu este tiranul. El până în final rămâne fidel fantasmelor sale. Absurde nu sunt nevoile lui sau fervoarea animalică de a-și satisface aceste nevoi, ci faptul că existența sa este permisă. Panoul de fotografii ale celor uciși nu simbolizează doar cimitirul care se tot lățește, ci indiferența care a dat voie unui asemenea om să existe. Libertatea individului – subiect atât de dezbătut de autorii existențialiști, ar trebui să ia sfârșit acolo unde atacă sau îngrădește libertatea celorlalți.
Autoironia – mijloc cinic și de mare luciditate prin care personajul își caută ispășirea, dar și tentează înțelegerea, nu este o soluție. Depășirea limitei nu poate avea ca urmare decât moartea.
Frunză nu ar fi el însuși dacă nu ar recurge la contraste, dacă nu ar realiza, mai ales prin limbajul gestual al actorilor, comentarii ironice. Un astfel de episod care detensionează este momentul adorării zeilor, pamflet la adresa manipulării și orbirii umane.
Muzica excepțională a lui Tibor Cári este și ea în contrapunct cu situațiile: momentul coregrafic de tandrețe, de la început este marcat de o muzică puternică, cu accente forte și acorduri joase, grave; în scena masacrului figurat, muzica este mai duioasă – ironie la adresa “hălcilor de carne” care suntem, sau, dacă ne măgulește mai mult, la adresa marii și eternei noastre consistențe.
Salut în acest spectacol buna colaborare între costumul simplu și actor; de mult timp nu am mai văzut actorii mișcându-se atât de comod în veșmintele create de Adriana Grand. Decorul este, de asemenea, bine realizat: nu acaparează, nu domină, ci doar sugerează grotescul situațiilor.
S-a văzut în spectacol care este urmarea faptului că, o trupă de actori cum este cea a Teatrului Municipal din Baia Mare se modelează în timp de un un regizor dăruit. Partiturile lor au fost bine armonizate și l-au susținut (cu mici excepții datorate, poate, lipsei de experiență) pe George Costin, distribuit în Caligula - un actor care a evoluat foarte mult. Deși nu are statura dominatoare a lui Marcel Iureș (distribuit în același rol cu ani în urmă), George Costin a știut să-și construiască matur un personaj superior, puternic, de o mare complexitate, diabolic și disperat.
Un spectacol bun este unul care nu scapă amintirii, cu timpul: este cazul acestuia - o desfășurare de forțe bine orchestrate de sublim și grotesc.


OANA STREZA


Caligula
de Albert Camus , în românește de Nicolae Weisz, cu: George Costin , Inna Andriucă , Ioan Codrea ,Vlad Birzeanu , Sorin Miron , Ioan Costin, Vlad Mureșanu, Ovidiu Coroiu , Adriana Covaci , Magdalena Nemes, Wanda Farkas , Adriana Presan , Gabriela Del-Pupo, Raul Hotcaș, Lavinia Pașca, Alina Coteț, Marin Ciucă, și alții. direcția de scenă: Victor Ioan Frunză. muzica: Cari Tibor. decorul și costumele: Adriana Grand. Asistent al directorului: George Costin

TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE