Chat-ul: înlocuitorul telefoanelor și sms-urilor, surogatul băncilor din parc și al colțurilor de bloc, șansa ultimă a celor fără speranțe de socializare. Cam acesta este mesajul spectacolului omonim regizat de Dan Vasile. Doi bătrâni se întâlnesc într-un bar la o aceeași masă, așteptând un rendez-vous cu o aceeași femeie, pe care amândoi au cunoscut-o navigând pe internet. Din figura și sentimentele ei păstrează doar o fotografie comună scoasă probabil la imprimantă. Teoretic, ambii actori se joacă pe sine. Practic, Corneliu Dan Borcia, adică figura mai elegantă și cu mai multe pretenții calitative, chiar se descurcă firesc în situațiile propuse de textul relativ banal al lui Ștefan Caraman, dar Constantin Cojocaru rămâne un actor mult prea talentat pentru un asemenea experiment ultra-realist, deoarece poezia pe care știe să o ofere instinctiv replicilor oferă jocului nuanțe variate. La început pare a fi un bufon, căci joacă rolul unui tânăr potent cu testosteronul agitat, pentru ca mai apoi să învețe să fie bătrân, pentru a-și accepta condiția. Dar nu înțeleg din acest spectacol rolul râsetelor de fundal, rupte parcă dintr-un sitcom prost, care nu îmi permit să mă bucur cu adevărat nici dacă aș avea vreun motiv. Nu găsesc motivată intervenția sufleurului, așezat acolo parcă special pentru a strica toată convenția pe care se străduiesc actorii să o stabilească în relația lor cu publicul. 
Căci foaierul Teatrului Municipal mă determină să fiu atât de aproape de actori, încât îi cred în tot ceea ce zic. Apoi brusc, regizorul îmi taie macaroana comunicării cu scena, pentru a râde parcă de naivitatea mea. Îmi amintește că scena e o doar o scenă, și replicile acelea atât de credibile sunt doar niște replici. Asta e adevărat. Și eu sunt doar un spectator, care am dreptul de a mă supăra . Nu de alta, dar când stai pe chat, deasemenea trăiești o mare convenție cu internetul, dar măcar nu te jignește nimeni din senin.
Căci foaierul Teatrului Municipal mă determină să fiu atât de aproape de actori, încât îi cred în tot ceea ce zic. Apoi brusc, regizorul îmi taie macaroana comunicării cu scena, pentru a râde parcă de naivitatea mea. Îmi amintește că scena e o doar o scenă, și replicile acelea atât de credibile sunt doar niște replici. Asta e adevărat. Și eu sunt doar un spectator, care am dreptul de a mă supăra . Nu de alta, dar când stai pe chat, deasemenea trăiești o mare convenție cu internetul, dar măcar nu te jignește nimeni din senin. Chat text pe alocuri explicit de Ștefan Caraman Cu Constantin Cojocaru, Corneliu-Dan Borcia, Ecaterina Hâțu, Cezar Antal Scenografia: Agnes Toma și Dinasty Regia Dan Vasile Teatrul Pi Buni din Piatra Neamț
