Coerența poveștii este absolut admirabilă pentru o reprezentație non-verbală, și este foarte bine îngroșată de jocul actoricesc expresiv. Ni se prezintă în fața ochilor un număr de oameni veniți de “nu-se-știe-unde”, fiecare în parte cu un caracter al său recognoscibil, dar sechestrați împreună într-un spațiu gol. Individualitățile lor ilustrează un stadiu incipient al dezvoltării umane: unul dintre ei descoperă sexulitatea (foarte bine redată), un altul capacitatea de a domina sau violența, în vreme ce altcineva caută sensuri superioare condiției sale: supuși unei atente supravegheri, și ispitiți perfid de propriile lor instincte, acești oameni descoperă existența unei lumi exterioare lor, dar orice tentativă de a părăsi spațiul delimitat destinat viețuirii este aspru pedepsită, deoarece o forță superioară ce le dictează conștiința preferă rutina și uniformizarea. Acest joc al oprimării, care amintește fugitiv de “Big Brother”-ul lui Orwell, dezvăluie caracteristicile esențial-umane, ilustrând măreția și decadența spiritului: fiecare gest milos e urmat de o răutate, fiecărei condamnări îi urmează o mâtuire, într-un fir narativ ciclic, dar nu repetitiv, finalizat cu o spectacoluasă evadare.
Deasemnea, spectacolul “Esc” trebuie văzut, pentru că într-un peisaj regizoral autohton, presărat cu numeroase aspirații tehnologice, mascate sub deviza generică de “teatru și multimedia”, Zalan Zakariás a înțeles foarte bine responsabilitatea pe care o atrage cu sine utilizarea unei camere de filmat pe scenă.
Nimic nu e gratuit sau excesiv. Culorile vii dublate de flash-uri agresive acutizează dramatismul indus de starea de claustrofobie pe care o resimt personajele. Jocul umbrelor și al luminilor se contopesc cu ușurință atunci când e nevoie, creionând imagini plăcute. Lumea de dincolo, învăluită într-un mister apocaliptic, este creionată doar de video proiecțiile de fundal, care păstrează limitele verosimilului raportat la scenă.
Probabil că perfecțiunea ar putea fi încercată, dacă timpul fizic al reprezentației ar fi mai compact și nu ar mai suferi de o extindere dincolo de limita suportabilității. În fond, trebuie să înțelegem că atenția și răbdarea omului nu pot fi învigorate timp de o oră și jumătate cu un recital mut într-un spațiu fix. Dar cred că în timp spectacolul va evolua stilistic, și va dobândi un dinamism și mai interesant, având în vedere actorii bine determinați și conceptul regizoral lucid.
Esc, cu : Attila Péter, Dávid Péter Fehérvari, Eszter Nagy, Attila Nagy, Emilia Polgár, Laszlo Szekrényes, costume: Eszter György, imagine: Zslot Kató. coloana sonoră: Ardeleanu Daniel regie și decor Zalán Zakariás, M STUDIO, SFANTU GHEORGHE
