În plus, am o slăbiciune pentru literatura rusă, iar Gogol este un demon care – după cum mărturisea - își scrie nuvelele ca să scape de depresie, începându-le astfel cu “prostii”, continuându-le cu lacrimi și însemnând de fapt viețile unor oameni care își acceptă soarta cu o resemnare tăcută. Există în gena rusească un generator misterios de emoție, bine amplificat de actorii bulgari Nina Dimitrova și Vassil Vassilev-Zuek, care au transformat nuvela “Mantaua” într-un perfect act de teatru.
Este povestea stranie a unui funcționar modest din Petersburg care, cu mari sacrificii, reușește să-și cumpere o manta. Unui om cu idealuri imediate, un asemenea obiect îi va conferi respect de sine și momente de autentică exaltare. Pierderea survenită apoi il afectează profund și moare; devine o fantomă care bântuie prin Petersburg și smulge mantalele tuturor.
Dacă vă imaginați o transpunere scenică banală a acestei fantasmagorii, păcătuiți grav. Actorii Tetrului Credo din Sofia – un teatru particular creat chiar de ei – sunt adevărați profesioniști; au luat câteva obiecte – cîte intră într-un geamantan - și au străbătut lumea, lăsând-o în urmă vrăjită de montarea lor și obținând multe premii la festivaluri internaționale importante.
Actorii imaginează două personaje, victime ale fantomei funcționarului, care îi vor depăna totodată și povestea. Cu manifestările specifice unor clovni, Nina Dimitrova (excepțional travesti) și Vassil Vassilev-Zuek, machiați și costumați impecabil, reușesc o demonstrație de măiestrie actoricească și expresivitate. Am văzut aievea ce înseamnă actor total, dincolo de orice formulă trâmbițată de teoreticieni. Observându-i, m-am minunat în fața inepuizabilelor posibilități ale unor fețe umane de a transmite mirări, gingășii, compasiune, teamă și uimire, în grade atât de diferite de intensitate. Am admirat ceea ce este, cu adevărat, rezultatul mustind de imaginație al îndelungilor momente de improvizație de bună calitate, distilate de mult exercițiu cu corpul, subordonat unei evidente inteligențe artistice.
S-a obținut maximum de emoție și pasiune, astfel încât textul în limba engleză – pe alocuri doar parțial înțeles, - a trecut într-un plan secund. Ținuta corpurilor, a mâinilor și a picioarelor este motiv de amuzament, dar și de tristețe, constituind parcă o supravoce care captează, cu onestitate, toate simțurile spectatorului. Toți creatorii acestui spectacol au construit pe scenă o poetică a gesturilor care se extinde, cu grație și asupra mânuirii obiectului (aparent un cartof) ce desemnează de fapt capul funcționarului.
Puținele obiecte ce formează recuzita au parcă viață proprie, formele lor evoluează și, prin combinație, devin altceva, purtând alt nume și altă valență în sugestie; mâinile actorilor sunt parcă impregnate de darul sculpturii.
Acest spectacol este, până la urmă, și o ofrandă adusă libertății individuale și importanței acordată vieții, simplă în aparență, dar care presupune de fapt, în fiece clipă, o sumedenie de modificări la nivel de micron emoțional.
Și, pentru că râsul stârnit a fost unul curat, ca de copil, așa a fost și finalul spectacolului, când actorii au ieșit la aplauze, continuând ritualul personajelor față de care s-au situat cu multă smerenie și modestie. Poate de aceea pot spune, așa cum obișnuiesc să o facă actorii, că aseară, în “Mantaua”, a coborât pe scenă îngerul grației.
OANA STREZA
Mantaua , după Gogol, cu: Nina Dimitrova și Vassil Vassilev-Zuek , un spectacol de Nina Dimitrova , Vassil Vassilev-Zuek și Sletlozar Gagov, costume: Maya Petrova CREDO THEATRE DIN SOFIA (BULGARIA)
