În plus, textul “Eden” al lui Eugene O’Brien este unul foarte bun, care a făcut carieră și în Irlanda și chiar în Anglia, iar montarea de aseară a obținut - în 2007, la Festivalul Internațional al Teatrului de Studio “DavilaStudioInterfest” – premiul pentru cel mai bun spectacol, pentru cel mai bun actor (Nicu Mihoc) și pentru cea mai bună actriță (Serenela Mureșan). O carte de vizită care obligă.
Poveste este una simplă: cea a unui cuplu în care, după ani de căsnicie, își fac loc înstrăinarea, răceala, plictisul și ruptura (hrănită, așa cum se cuvine, din exterior). Hormonii devin și ei rebeli, iar rațiunea care ar trebui să vină în sprijinul căsniciei (=a te căsni împreună), se lasă îngenunchiată de furii carnale convulsive.
Textul este o alternare de tirade ale ambilor protagoniști, foarte ofertante din punct de vedere actoricesc. Relatarea retrospectivă a unui week-end debutează pe scena întunecată, fără recuzită, cu el și ea aflați pe câte un scaun, pe laturile opuse ale spațiului scenic, simbolizând polii distincți ai unei povești, scrisă, până nu demult, cu același suflu de amândoi. Punctul de vedere al fiecăruia, evident subiectiv, se demască sub lumina câte unui mic reflector ce se aprinde alternativ, obligând la sinceritate.
Spectatorul se lasă cucerit de intimitatea conflictului, dar păstrarea interesului său este obligatorie. Secvențele bine realizate s-ar putea generaliza dacă s-ar trata cu mai multă atenție ruperile de ritm - absolut necesare, nevoia de alternare a tonurilor în momentele rememorării, construirea nuanțelor în evoluția unei stări emoționale. O anumită imobilitate impusă corpurilor prizoniere pe scaune trebuie compensată printr-o elasticitate interioară mai evidentă, care să răzbată printre cuvintele aparent facil de rostit dacă se urmărește un singur și simplu efect.
De-a lungul reprezentației asistăm la o colectare succesivă de animozități, nostalgii chinuitoare și explozii ale unui subconștient omenesc pervers; cei doi se apropie și se îndepărtează. Ea îl visează pe el în tot locul, el proiectează un tablou edenic al fericirii în care se pierde cu altcineva. Cuvintele fac trafic de tristețe, acțiunile aburite de alcool se împotrivesc uneori intențiilor adevărate. Să fie camera copiilor terenul reconcilierii posibile? După revenirile vinovate ale celor doi, mai există ceva care să “cicatrizeze” un Eden pustiit de atâta nepăsare? Finalul aparține spectatorului.
OANA STREZA
Eden, de Eugene O’Brien, cu Serenela Mureșan și Nicu Mihoc, regia: Cristian Juncu
TEATRUL 74 DIN TÂRGU MUREȘ (http://teatru74.ro/)
